Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara: Dacă nu am avut această imunizare de grup până acum, o vom avea după Omicron. SARS-CoV-2 o să devină ca o simplă viroză

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara: Dacă nu am avut această imunizare de grup până acum, o vom avea după Omicron. SARS-CoV-2 o să devină ca o simplă viroză
Publicat: 05/01/2022, 22:43
Actualizat: 05/01/2022, 22:45

Dacă nu am avut această imunizare de grup până acum, o vom avea după Omicron, a declarat dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş de la Timişoara.

„Deja a început să crească numărul de infectări, şi ne aşteptăm la o creştere exponenţială brutală, cu forme uşoare şi medii, mai puţin forme severe”. Potrivit medicului, faptul că centrele de evaluare s-au înmulţit reprezintă un lucru bun pentru populaţie, ca să fie luaţi în monitorizare de către medicii de familie, pentru că ”este foarte important să nu ne automedicăm acasă”.

El a menționat, în emisiunea Talk News de la Profit TV, că dacă până acum în Timiş era un singur centru de evaluare şi monitorizare, acum există un astfel de centru la fiecare spital. ”Nu ştim serviciul de ambulanţă cum va fi solicitat, aceasta este o problemă la nivel naţional”, a mai afirmat medicul.

În ceea ce privește lipsa certificatului verde, Cristian Oancea a spus că „noi nu avem o lege a vaccinării ca să ajungem la certificatul verde”.”Dacă nu am avut această imunizare de grup până acum, o vom avea după Omicron”, a spus Cristian Oancea, afirmând că ”este foarte greu să eviţi, având în vedere rapiditatea infectării”.

„După acest val, SARS-CoV-2 o să devină ca o simplă viroză sau ca şi gripa”, a mai precizat medicul.

„Ne aşteptăm la forme uşoare şi moderate de la persoanele vaccinate, dar nu ştim persoanele nevaccinate şi trecute prin boală cum vor reacţiona. ”Dacă ne raportăm la ceea ce înseamnă Uniunea Europeană, zona Europa de Vest, la un număr de câteva zeci de mii de infectări pe zi, câteva sute ajung în ATI şi acest număr este cumulativ. În valul 4, am ajuns la 2.000 de pacienţi în ATI şi UPU şi am ajuns să trimitem şi în străinătate. Este o dilemă dacă vom ajunge la formele severe ca în valul 4”, a afirmat acesta.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Unde se termină viața și unde începe moartea. Ce a descoperit un medic care a...
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Doi soți au cumpărat o casă veche în Franța și au făcut o descoperire uluitoare...
Buni de plată, fără armată și cu rusa limbă oficială de stat. Cum arată „planul...
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul...
Dieta STRICTĂ pe care o respectă Maia Sandu. Ce mănâncă zilnic președinta Republicii Moldova, pentru...
Locul unde au fost înregistrate -10 grade astăzi. România, lovită de un val de aer...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
A erupt vulcanul Lewotobi Laki-laki din Indonezia! Nouă persoane au murit și zeci de mii...
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Noul SUV Suzuki Vitara este interensat... DETALIUL care însă ar putea bloca vânzările
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Mama lui Cristian Cioacă spune adevărul după 17 ani. Unde se află Elodia
Stațiunile de pe Transalpina, raiul schiorilor. Peisaje ca în Elveția
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Andreea Antonescu rupe tăcerea despre relația rece cu Andreea Bălan
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
Testele pe animale, promițătoare pentru reîntinerirea inimii, chiar și după un atac de cord